DESCRIERE
Drept simbol regăsim doi pești care înoată în direcții opuse, iar peștele reprezintă ichtiocentaurii care au ajutat-o pe Afrodita să se nască din mare. Așa cum este de așteptat, elementul peștilor este apa.
Zodia peștilor este una dintre cele mai învechite zodii cunoscute de astrologi. Astfel, babilonienii au denumit constelația „panglica peștilor”. Pe de altă parte, pentru greci, constelația avea însemnătate în legătură cu Afrodita și Eros. Se spune că aceștia au sărit în mare li s-au transformat în pești pentru a scăpa de monstrul Typhon care îi urmărea. Pentru a nu se pierde unul de celălalt, cei doi zei și-au legat o sfoară care îi conecta. Typhon, considerat tatăl tuturor monștrilor, a fost trimis de către Zeița Primordială Gaia, să distrugă toți zeii din olimp. Zeul Pan a reușist să îi avertizeze pe toți, înainte să se scufunde în Eufrat și să devină jumătate pește, jumătate capră. O altă variantă a mitului spune că peștii au fost cei care i-au ajutat pe Afordita și pe fiul său să scape de Typhon, nu că zeitățile s-ar fi transformat în asta. Un alt mit susținea că un ou ar fi căzut în râul Eufrat și că peștii l-ar fi adus la mal, unde porumbeii l-au clocit, iar din acel ou a ieșit Afrodita. Datorită acestei acțiuni, Venus ar fi urcat peștii în cer, ca semn de mulțumire. Romanii au adoptat în mare parte mitologia grecească, schimbând doar numele zeităților, din Afrodita în Venus și din Eros în Cupidon.
MARIMI DISPONIBILE
Marimi diponibile: 2 marimi ( mic si mare). Atentie! Marimea se refera la circumferinta incheieturii mainii pentru care se potrivesc! Este foarte important sa va masurati corect incheietura mainii pentru realizarea la comanda a bratarilor. Fiecare bratara este lucrata manual, cu precizie in executie, atentie pentru calitatea materialelor si pentru detalii. Dimensiunea incheieturii mainii este importanta. Ea trebuie sa fie exacta, fara a adauga cm in plus.
- Marime mica : 15 – 18 cm
- Marime mare : 18 – 21 cm


GARANTIE
Garantie produse Nichita
Garantia comerciala a produselor Nichita este de 30 zile calendaristice de la intrarea in posesie a produsului/produselor achizitionate.
Fiecare produs comercializat de Atelier Nichita beneficiaza de o garantie de conformitate conform prevederilor Legii 449/2003 actualizata in 2008.
In conformitate cu art. 11 din Legea 449/2003, consumatorul poate solicita in cazul lipsei conformitatii, in primul rand repararea produsului, iar daca repararea nu este posibila, aducerea la conformitate se face prin inlocuire. Daca nici repararea, nici inlocuirea nu sunt posibile se restituie contravaloarea produsului.
Vezi mai multe detalii aici : https://atelier-nichita.ro/garatie/
PIELE
Fiecare bratara este lucrata manual, cu multa dragoste, dintr-un singur strat de piele fiind complet unică, ceea ce înseamnă că NU vor fi două bratari la fel. Produsul final pe care îl primiți poate fi foarte ușor diferit de fotografiile prezentate în listă datorită calităților naturale din piele. Astfel unicitatea fiecarui produs este completa
👍
#PieleaTabacitaVegetal este finisata prin procese naturale, de lunga durata, dar cu rezultate deosebit de frumoase. Tabacirea vegetala presupune prelucrarea pielii cu ajutorul ingredentelor de origine naturala, fara chimicale.
Aceasta metoda de tabacire este prietenoasa cu mediul inconjurator, dar si scumpa. Poate dura chiar si doua luni pentru ca o piele tabacita vegetal sa ajunga la aspectul final, si tabacirea are loc folosind tehnici traditionale, cu personal specializat. Pielea obtinuta astfel este mai frumoasa si rezistenta, dar si scumpa. Un alt aspect important este ca aceasta piele este complet bio-degradabila si nu cauzeaza alergii, asa cum sunt sanse sa se intample cu pielea tabacita chimic (cu saruri de crom)
Pielea din care sunt confecţionate accesoriile #Nichita are nevoie doar de puţină grijă pentru a-şi păstra caracteristicile unice pentru timp îndelungat .Pielea tăbăcită vegetal este un material viu, in timp, ea va dobândi o patina unică, deoarece absoarbe uleiurile naturale şi va fi lustruită prin manipulare repetată.
Full grain leather – top grain leather – este stratul superior al pielii de la care s-a indepartat doar parul nesuferind nici o prelucrare mecanica sau chimica pentru modificarea texturii. La o privire atenta se pot observa porii din piele precum si unele mici defecte sau cicatrici pe care le-a suferit animalul in timpul vietii sale, ca urmare fiecare piele este unica in felul ei .